Acasă » FAQ » Adam Mickiewicz

Poet național al Poloniei. Realizează o operă poetică inspirată din cântecul și legendele populare (Balade și romanțe) și din tradiție (poemul Străbunii).

Scrie poeme de tip byronian, cu eroi titanici (
Konrad Wallenrod), și epopeea Pan Tadeusz.
Adăugat de: Redactia (redactialeviathan)

Epopeea reconstituie viața nobilimii lituaniene în timpul campaniei lui Napoleon.

Scrisă în anii emigrării la Paris, epopeea este expresia artistică a dorului de patrie.

În deschidere, poetul invocă pământul natal, în accente de vibrant patriotism.


CARTEA    I

Lituanie-natală ! poți fi asemănată
Cu însăși sănătatea: ți-o ști măsura toată
Doar cel care te pierde. Oftând azi după tine,
Întreaga-ți frumusețe o cânt cum se cuvine.

- - - - - - -- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -

Ajută-ne și astăzi, la fel, printr-o minune
S-ajungem iar acasă, la sânul Țării - mume !
Și tânjitoru-mi suflet fii bună de-l trimite
Spre dealuri păduroase, spre luncile-nverzite
Ce peaste-albastrul Niemen de-a lungu-s răsfirate,
Spre câmpuri smâlțuite-n tot felul de bucate,
Pe unde grâu ca aur topit le înfășoară
Sau lanuri argintate, întinse, de secară,
De chihlimbar rapița, ori hrișca de zăpadă,
De-un roșu feciorelnic, lucerna stă să ardă
Și-ntr-o pamblică-i totul încins de o livadă
În care calmi stau perii, la șir, ca-ntr-o paradă.






Pentru a sublinia măiestria artistică a descrierilor sale de natură, cităm tabloul furtunii:

Обои для рабочего стола на тему шторм



Nebună se ridică vifornița, deodată,
Luptându-se; cu șuier se-nvârte și dă roată
Spre bălți, a căror apă se mișcă până-n fund
Prin ierburi și răchită din luncă șuierând;
Răchita-și frânge ramul, cosite ierburi zboară
În vânt, ca părul cae e smuls de-o mare gheară,
Cu snopuri laolaltă din snopi amestecate;


Cu vuiet, vijelia pe câmpuri toată cade
Urlând de-a rostogolul; și locuri spre-a deschide
Vârtejului, să treacă, ea bulgării-i desprinde
Făcându-i să țâșnească în trâmbă de pământ
Ce-ntruna se ridică rotindu-se în vânt,
Părând o piramidă gigantică, mișcătoare,
Ce vârfu-nfipt în țărnă-și învârte, din picioare,
Nisipul azvârlindu-l spre ochii-aprinși de stele;
Cu cât mai larg se umflă, se-nalță către ele;
Cu trompa-i uriașă dând veste de furtună
Și tot ăst hău de ape, vârtejuri, împreună
Cu ierburi, paie, frunze și ramurile frânte,
Vifornița-l azvârle în miez de codru unde
Ca urșii urlă
      Ploaia tot curge neîntreruptă
În picuri deși de parcă prin sită-ar fi cernută;
Atunci chiar, prinse-un trăsnet cu muget să detune,
Iar stropii laolaltă s-au strâns; ca niște strune
Sau coade lungi se leagă tot cerul de pământ,
Așa, ca din hârdaie, șuvoi țâșnesc pe rând.
Acum acoperiră văzduhul și țărâna;
E noapte, dar mai neagră ca noaptea e furtuna.







Opera cuprinde numeroase elemente de ritual popular, cum este cel al nunții din următorul fragment:

Stăteau perechi, în curtea castelului, nuntașii,
Cu doamne, ofițeri, - sătence, cu ostașii;
Deodată: ”Poloneza !” cu toții-n cor strigară.
Veni, cu ofițerii, fanfara militară
Șoptind, spre generalul lor Judele se-aplecă:
”Rugați fanfara, Pane, să-ntârzie oleacă;
Nepotul meu, știți, astăzi se-nsoară; și-i rămasă
O datină străveche aici, la noi în casă,
Că-n muzica sătească nuntește și boierul.
Vedeți țambalagiul, scripcarul, cimpoierul
Cum stau în așteptare; toți muzicanți de soi;
Deja-i mâhnit scripcarul ! Și iată cum, spre noi
Se-nclină cimpoieșul, ne roagă din privire;
De nu-i lăsăm să cânte, ar plânge de mâhnire;
Nici satul, pe-alte muzici n-ar ști să dănțuiască,
Lăsați-l dar, să-nceapă, pe toți să-i veselească,
Apoi, au să asculte fanfara ta aleasă .”
Adăugat de: Redactia (redactialeviathan)

29 octombrie 1825, Odesa

M-a şi cuprins regretul! Ce-i oare? Sunt în prag,
Mă-ntorc iar în lăcaşul pustiu şi-atât de drag,
Parc-am uitat ceva; iar ochii-mi rătăciţi
Tot vor să mai salute aceşti păreţi iubiţi
Ce-atâtea dimineţi şi nopţi atât de multe
Suspinele-mi deşarte ştiură să le-asculte.
În geamul ăsta, seara, adeseori am stat
Privind, făr’ să ştiu bine la ce m-oi fi uitat,
Apoi plecam, sătul de-acelaşi peisaj.
Trezind din nou ecouri cu solitarii-mi paşi,
Eu, fără rost, din uşă în uşă trec pe rând,
Ai ornicului paşi metalici numărând
Sau ale unei gâze opriri, când lin îşi poartă
Încetul mers, de parcă stă la iubita-n poartă.
Vin zorii. Cărăuşii nesuferiţi au tras.
Luaţi aste cărţi şi lucruri puţine, ce-au rămas.
Să mergem! Cum sosit-am, ne’ntâmpinat de nime,
La fel plec: nici drum bun să-mi spună, n-are cine.

Ce-i dacă plec, ce-i dacă dispar din ochii mei
Localnicii, ce-n suflet nu m-au simţit cu ei?...
Plecarea-mi nimănuia nu va stârni amar
Şi-o lacrimă în urmă nu vreau să las măcar.
Ca-n pajiştea-nflorită-n culori, pe care zboară
O floare ca şi firul paingului, uşoară,
De pe-o uscată creangă, suflată ca un strai –
Şi care dând de-o roză, o-mbrăţişează-n mai,
Prinzându-se de dânsa-n popas, cu fire moarte, 
Iar vântul o desprinde, gonind-o mai departe –
La fel şi eu, un nume şi-o faţă, lor străine,
Purtai prin aste pieţe şi străzi de lume pline,
Unde femei frumoase în roiuri întâlneam.
De ce să mă cunoască? Doar un străin eream!
Fug ţâncii după-un flutur doar cât sclipeşte-n soare,
De-l prind, privesc la dânsul şi-l zvârle iar, să zboare !
Să zbori ! Din fericire, aripi ne-au mai rămas...
Să zbori ! Nicicând în zboru-mi prea jos n-am să mă las !
Îmi amintesc când, tânăr, din locuri dragi plecam,
De lânga buni prietini şi fata ce-o iubeam;
Atuncea, printre arbori, în urmă am privit:
Strigând şi fluturându-şi batiste i-am zărit;
Am plâns. Duioase lacrimi din ani de patimi, dor!
De ce-aş mai plânge astăzi, bătrân, nepăsător ?
Uşor e să mori tânăr. Nimic necunoscând,
Crezi că soţie, frate, amici te poartă-n gând;
Dar când, bătrân, smulgi vieţii făţarnicul veşmânt,
Lumeşti sau nelumeşti minuni nemaisperând,
Ştii bine că vecia te-nchide în mormânt...

Oraş străin, de-aceea plec trist din tine-acum!
Pornim ! Nu poate nimeni opri sicriu-n drum,
Nici chiar cu o privire un om nu-l va conduce
Şi-o lacrimă-ntorcându-se-acasă nu-i va curge
Când la poştalionul ce trece pe şosea,
Suna-vor clopoţeii, vestind plecarea mea.

Adăugat de: Redactia (redactialeviathan)