Acasă » FAQ » Miguel de Cervantes y Saavedra

Miguel de Cervantes Saavedra (n. 29 septembrie 1547 - d. 22 aprilie 1616, Madrid) a fost un romancier, poet si dramaturg spaniol. E considerat simbolul literaturii spaniole, cunoscut in primul rand ca autorul romanului „El ingenioso hidalgo don Quijote de la Mancha”, („hidalgo” este un reprezentant al micii nobilimi) pe care multi critici literari l-au considerat primul roman modern si una din cele mai valoroase opere ale literaturii universale. A fost supranumit „Principele ingeniozitatii”.

Deoarece tatal lui era doctor, Cervantes si-a petrecut mare parte din copilarie calatorind din oras in oras, urmandu-si tatal unde acesta cauta de lucru.

A studiat la Madrid (1568-1569), avandu-l ca profesor pe umanistul Juan Lapez de Hoyos. In 1570 s-a inrolat in armata si a luat parte la lupta maritima de la Lepanto (1571), unde a fost grav ranit la mana stanga. In 1575 s-a imbarcat, impreuna cu fratele sau, Rodrigo, pe galera "El Sol", care mergea spre Spania. Nava a fost capturata de turci si cei doi frati au fost luati sclavi la Alger. Cervantes a fost tinut sclav timp de cinci ani, pana cand familia lui a putut strange banii necesari pentru a-i plati rascumpararea. A fost eliberat abia in 1580 si, dupa intoarcerea la Madrid, a ocupat cateva posturi administrative.

Si-a inceput cariera literara in 1580, in Andaluzia. Prima lui lucrare importanta a fost "Galatea" (1585), o scriere pastorala care s-a bucurat de prea putina atentie din partea contemporanilor. In piesa "El Trato de Argel", publicata in 1784, Cervantes scrie despre viata sclavilor crestini in Alger. Exceptand piesele de teatru, cea mai ambitioasa lucrare in versuri este "Viaje Del Parnaso", aparuta in 1614.

Desi opera lui literara este impresionanta, Cervantes este cunoscut in primul rand prin: romanul "Don Quijote de La Mancha", scris, conform traditiei, pe vremea cand era prizonier la Argamansilla, in La Mancha, publicat in 1605 (prima parte). Ideea scriitorului a fost de a face o critica a romanelor cavaleresti si a moravurilor din timpul sau. Pe de alta parte, Cervantes este sustinatorul unei literaturi intemeiate pe verosimil, plina de observatie morala si sociala.Romanul i-a adus scriitorului recunoasterea europeana. A doua parte a fost publicata in 1615, dupa ce, cu doar un an inainte, un rival de-al sau, Alonso Fernandez de Avellaneda, publicase o falsa "continuare" a romanului.Cu doi ani inainte, in 1613, Cervantes tiparise o alta carte, "Nuvele exemplare".

Intre 1596 si 1600 Cervantes a trait in Sevilla, dupa care s-a mutat la Madrid, unde a si murit, la 23 aprilie 1616. Postum, i-a aparut romanul "Muncile lui Persiles si ale Sigismundei" care s-a bucurat de la inceput de un succes enorm, comparabil cu acela al lui "Don Quijote".

Curiozitati

- Se obisnuieste sa se spuna ca Miguel de Cervantes si William Shakespeare au decedat in aceeasi zi. Acest lucru este insa imposibil, deoarece, chiar daca au murit in aceeasi data, in Marea Britanie se utiliza calendarul iulian, in timp ce in Spania se adoptase cel gregorian.
- Primul ministru israelit David Ben Gurion a invatat spaniola pentru a putea citi „Don Quijote” in limba originala.
- Nu exista imagini reale ale lui Cervantes. Exista doar picturi bazate pe descrierile fizice pe care autorul insusi le-a sugerat in scrierile sale.
Adăugat de: Redactia (redactialeviathan)

Regii, socotind că melancolia trezește gânduri rele în supușii lor, se străduiau să înveselească poporul, să-l distreze cu serbări publice și uneori cu comedii populare; ei prăznuiau mai cu seamă ziua înscăunării lor reluând, cât puteau mai bine, jocurile pe care gentilomii le numeau Olimpice. Făgăduiau premii alergătorilor, îi cinsteau pe cei iscusiți, îi încununau pe trăgătorii la șintă,  îi ridicau în slava cerului pe cei ce îi puneau la pământ pe semenii lor. Spectacolul de felul acesta se făcea pe malul mării, pe o plajă încăpătoare...

...patru alergători, tineri iuți și sprinteni, stăteau cu piciorul stâng înainte și cu dreptul ridicat, și numai o coardă care servea de linie și semn îi împiedica să-și ia zborul spre locul semnalat unde urma să ia sfârșit alergarea lor....

Policarp porunci să nu pornească în cursă până nu va ști ce fel de oameni erau aceia și de ce veniseră, întrucât el își închipuia că ei voiau, pe cât se pare, să ia parte la serbări și să-și dovedească bărbăția. Primul care a înaintat ca să-i vorbească regelui a fost cel ce făcea pe cârmaciul, un flăcăiandru cu obrajii feciorelnici și senini, albi și purpurii; părul inele de aur; fiecare parte a chipului său era atât de perfectă și toate laolaltă atât de frumoase încât alcătuiau un tot minunat. Prezența chipeșului tânăr a vrăjit privirile și inimile tuturor celor ce se uitau la întreceri, iar eu, de la bun început l-am îndrăgit nespus de mult. Acesta spuse regelui: „ Înălțimea voastră, eu și tovarășii mei aflând de jocurile acestea, am venit pentru a vă sluji și pentru a lua parte la ele; nu venim de pe tărâmuri depărtate ci de pe o navă pe care am lăsat-o în insula Scinta. Vă rugăm, așadar, să ne îngăduiți să ne arătăm iscusința și forța spre folosul și cinstea noastră, ca și spre desfătarea Înălțimii voastre.”

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -

Și-a îndoit genunchiul chipeșul tânăr și a înclinat capul în semn de bună cuviință și de recunoștință, apoi din două sărituri s-a așezat în fața corzii alături de alți patru alergători sprinteni; cei doisprezece tovarăși ai săi s-au așezat de o parte ca să privească la alergare. A răsunat o trompetă, coarda a căzut, iar cei cinci se năpustiră înainte; nu făcuseră nici douăzeci de pași și proaspătul venit se și afla cu șase pași înaintea lor și după treizeci, avantajul lui spori la  cincisprezece; până la sfârșit i-a lăsat în urmă cu mai mult de jumătate din lungimea cursei, de parcă ar fi fost niște statui neclintite, spre admirația tuturor celor de față și mai cu seamă a Sinforosei care îl urmărea cu privirea și când alerga și când sta locului pentru că frumusețea și sprinteneala băiatului erau de-ajuns ca să atragă spre el dorințele, nu numai privirile celor ce-l urmăreau. Am observat asta pentru că la rândul meu o urmăream cu atenția pe Policarpa, ținta dulce a dorințelor mele, și, întâmplător, am băgat de seamă și mișcările Sinforosei. De îndată, invidia a început să pună stăpânire pe sufletul celor ce luau parte la întreceri când au văzut cu câtă ușurință s-a  descurcat străinul obținând premiul la alergare.

A doua întrecere a fost scrima: câștigătorul a luat spada neagră și, rând pe rând, s-a luptat cu cei șase care i-au stat dinainte închizându-le gura, gâdilându-le nasul, pecetluindu-le ochii și binecuvântându-le capul fără ca lui să-i fi clintit măcar un fir de păr, cum se spune. Mulțimea, a ridicat glasul și cu încuviințarea tuturor i-au dat premiul întâi. Apoi, s-au rânduit șase la lupte și flăcăul dădu dovadă și aici de multă bărbăție: și-a descoperit spatele lat, pieptul larg și puternic, mușchii și nervii brațelor lui zdravene cu care, cu o îndemnare și o măiestrie de necrezut, a  făcut ca spinarea celor șase luptători - spre disperarea și ciuda lor - să-și lase urma pe nisip. A apucat, apoi, o bară grea care era înfiptă în pământ,  deoarece îi spuseseră că aruncarea era cea de-a patra probă; o cântări în mână și făcând semn mulțimii care se afla în fața lui să-i lase loc până unde ar ajunge aruncarea, a apucat bara de un capăt și, fără să dea brațul înapoi, a azvârlit-o cu atâta putere încât a trecut dincolo  de linia țărmului și au fost nevoiți să o scoată din fundul mării unde se înfipsese bara. Această grozăvie pe care o văzuseră și adversarii le-a frânt curajul și n-au mai cutezat să-și încerce puterile în întrecere. Le-au pus, apoi, în mână arbaleta și câteva săgeți și le arătară un copac foarte înalt și foarte drept în vârful căruia era înfiptă o jumătate de lance pe care ședea un porumbel, legat de ea cu un fir, iar acesta trebuia ochit dintr-o singură încercare de cel ce ar fi dorit să își încerce iscusința în acea probă.

Unul, care se credea foarte sigur pe el, înaintă și trecu la fapte închipuindu-și - cred eu - că o să doboare porumbelul înaintea celorlalți; a țintit și săgeata s-a înfipt aproape de capătul lăncii, iar lovitura a speriat porumbelu care s-a ridicat în aer; apoi un altul nu mai puțin încrezător ca acela, dinaintea lui, a țintit cu o atât de înaltă siguranță încât a rupt firul de care era legat porumbelul, iar acesta, eliberat de lațul ce-l ținea, se ridică iute în voia vântului dând grăbit din aripi. Dar cel deprins să câștige premiul întâi a tras și el, iar săgeata, ca și cum ar fi poruncit ceea ce trebuie să facă și ea ar fi avut cum să înțeleagă, s-a supus și, despicând văzduhul cu un șuierat prelung, a ajuns porumbelul și i-a străpuns inima, dintr-o parte în cealaltă, curmându-i zborul și totodată viața. S-au înălțat, din nou, glasurile celor de față preamărindu-l pe străinul care, la alergare, scrimă, lupte și la ochit cu arbaleta, ca și în multe alte probe pe care nu le mai înșir, a luat premiul întâi cu foarte mare avantaj, zădărnicind sforțările tovarășilor lui de-a arăta și ei ce pot.

În românește de Florica Bonifaciu.
Adăugat de: Redactia (redactialeviathan)