Acasă » FAQ » Lev Tolstoi

La data de 9 septembrie 1828 s-a născut Lev Tolstoi în provincia Tula, Rusia. În anul 1860, acesta a scris primul dintre marile sale romane, „Război și pace”. În anul 1873, Tolstoi începuse să lucreze la cel de-al doilea roman de succes, „Anna Karenina”. Autorul a continuat să scrie ficțiune de-a lungul anilor 1880 și 1890. Una dintre cele mai de succes opere a fost  „Moartea lui Ivan Ilici”. Tolstoi s-a stins din viață la data de 20 noiembrie 1910 în Astapovo, Rusia.
 
Primii ani de viață
Lev Tolstoi s-a născut pe proprietatea familiei sale , Yasnaya Polyana din Provincia Tula, Rusia, pe data de 9 septembrie 1828. Era cel mai mic dintre cei patru băieți ai familiei. În anul 1830, când  mama lui Tolstoi, născută prințesa Volkonskaya, a decedat, verișorul tatălui său s-a ocupat de ingrijirea copiilor. După ce și tatăl lor, contele Nikolay Tolstoi, a trecut în neființă la numai șapte ani mai târziu, mătușa lor a fost numită tutore legal. Când a decedat și mătușa, Tolstoi și frații săi s-au mutat la o a doua mătușă în Kazan, Rusia. Cu toate că Tolstoi a suferit multe pierderi la o vârstă destul de fragedă, mai târziu, acesta va idealiza amintirile copilăriei în scrierile sale.
Tolstoi a trecut prin școala primară acasă cu ajutorul unor profesori germani și francezi. În anul 1843, s-a înscris într-un program de limbi orientale la Universitatea din Kazan. Acolo, scriitorul nu a excelat ca student. Notele sale slabe l-au forțat să se transfere la un program mai ușor, de drept. Tolstoi a abandonat, în cele din urmă, Universitatea din Kazan în anul 1847, fără nici o diplomă, motivul fiind inclinația sa către petrecerile în exces. Acesta s-a întors la proprietatea părinților săi unde a devenit fermier. Scriitorul a încercat să coordoneze activitatea iobagilor, doar ca era destul de mult absent din pricina vizitelor de curtoazie din Tula și Moscova. Tentativa sa de a deveni fermierul perfect a eșuat curând. A reușit, totuși să își canalizeze energia în păstrarea unui jurnal – începutul un obicei din care s-a inspirat des pentru operele sale. În timp ce Tolstoi eșua la fermă, fratele său mai mare, Nikolai, a venit în vizită în timpul  permisiei militare. Nicolai l-a convins pe Lev să se alăture armatei ca iuncăr, în sudul Munților Caucaz acolo unde era și acesta repartizat. Urmând obligația de iuncăr, Tolstoi a fost transferat la Sevastopol în Ucraina în noiembrie 1854, unde a luptat în Războiul Crimeei de-a lungul lunii august 1855. 
Primele publicații
În timpul în care Tolstoi lucra ca iuncăr pentru armată, acesta avea mult timp liber. În timpul perioadelor de pace, acesta lucra la o poveste autoboigrafică, numită „Copilărie” care conținea cele mai dragi amintiri din copilărie. În anul 1852, Lev Tolstoi a trimis schița la revista „Contemporan”, cea mai cunoscută revistă din acea perioadă. Povestea a fost acceptată cu nerăbdare și a devenit prima lucrare a sa publicată. După ce a terminat  povestea„Copilărie”, Tolstoi a început să scrie despre viața sa cotidiană din avanpostul armatei din Caucaz. Totuși nu a reușit să își termine opera, numită „Cazacii”, până în anul 1862, după ce părăsise armata.  
În mod uimitor, Lev reușea să scrie în timp ce era pe câmpul de luptă pe durata Războiului Crimeei. In tot acel timp, a scris „Adolescența” (1854), o continuare a poveștii „Copilărie”, a doua carte din ceea ce a devenit trilogia autobiografică a lui Lev Tolstoi. În mijlocul Războiului Crimeei, acesta și-a exprimat părerile asupra contradicțiilor uimitoare ale războiului printr-un roman în trei părți „Povestiri din Sevastopol”. În cea de-a doua parte din trilogie, Tolstoi a experimentat o nouă tehnică de scriere: o parte din poveste este prezentată din perspectiva conștiinței unui soldat.
O dată cu încheierea războiului, Tolstoi a părăsit serviciul militar și s-a întors în Rusia. Acasă, autorul s-a trezit că era foarte apreciat pe scena literară din Sankt Petersburg. Încăpățânat și arogant din fire, Tolstoi a refuzat să se identifice cu o anumită școală  intelectuală de gândire și, declarându-se un anarhist, acesta a plecat spre Paris în anul 1857. O dată ce ajuns acolo, și-a pierdut toți banii la jocurile de noroc și a fost forțat să se întoarcă în Rusia. Lev a reușit, de asemenea, să publice „Tinerețe”,  a treia parte a trilogiei autobiorafice, în anul  1857.
În Rusia, în anul 1862, Tolstoi a publicat primul dintre cele 12 numere ale revistei Yasnaya Polyana și s-a căsătorit cu fiica unui doctor, Sofia Andreievna Bers, în același an.
Principalele romane
Lev Tolstoi locuia la Yasnaya Polyana împreună cu soția și copiii săi și și-a petrecut cea mai mare parte a anilor 1860 trudind la primul mare roman, „Război și pace”. O parte din acest roman a fost publicată în „Mesagerul rusesc” în anul 1865, sub titlul „Anul 1805”.  Până în anul 1868, acesta a lansat încă trei capitole. Un an mai târziu, romanul a fost terminat. Atât criticii, cât și publicul zumzăiau despre descrierile istorice ale romanului cu privire la războaiele napoleoniene îmbinate cu elaborarea grijulie a personajelor fictive, dar realistice. Romanul a integrat în mod unic, trei eseuri lungi care satirizau legile istoriei. Printre ideile pe care Lev Tolstoi le preamărește în „Război și pace” se află și credința că sensul și calitatea vieții unui om  sunt dobândite din activitățile cotidiene.
Ca urmare a succesului înregistrat de „Război și pace”, în anul  1873 Tolstoi a început să lucreze la cel de-al doilea dintre cele mai bune romane ale sale, „Anna Karenina”. Romanul era bazat parțial pe evenimentele curente de când Rusia era în război cu Turcia. Precum romanul precedent,  în „Anna Karenina” erau transpuse fictiv evenimente din viața autorului, așa cum este evident în mod special, povestea de dragoste dintre personajele Kitty și Levin, a căror relație se spune că semăna cu cea lui Tolstoi cu soția sa. 
Prima propoziție care deschide romanul „Anna Karenina” este una dintre cele mai faimoase din carte: „Toate familiile fericite seamănă una cu cealaltă, fiecare familie nefericită este nefericită în felul ei”. „Anna Karenina” a fost publicată în fascicule din anul 1873 până în anul 1877, spre ovațiunile criticii și ale publicului. Drepturile de autor pe care le-a câștigat pentru acest roman au contribuit la creșterea rapidă a avuției sale.   
Convertirea religioasă
În ciuda succesului pe care l-a avut după terminarea romanului „Anna Karenina”, Tolstoi a suferit o criză spirituală și a dezvoltat o depresie. Scriitorul se lupta să descopere sensul vieții și a mers la Biserica Ortodoxă Rusă, dar acesta nu a găsit răspunsurile pe care le căuta. Acesta a ajuns să creadă ca bisericile creștine erau corupte și, în locul unei religii organizate, Lev Tolstoi a dezvoltat propriile credințe. Acesta a decis să își exprime credința prin fondarea unei noi publicații numite „Mediatorul” în anul 1883.
Una dintre consecințele îmbrățisării credințelor spirituale neconvenționale controversate, Tolstoi a fost exclus de  Biserica Ortodoxă Rusă și era supravegheat de poliția secretă. Când noile credințe ale lui Tolstoi solicitau dorința sa de a-și dona banii, soția sa s-a opus cu fermitate. Acest dezacord a tensionat mariajul cuplului, până când Tolstoi a fost de acord, cu părere de rău, să facă un compromis: a admis acordarea drepturilor de autor al tuturor operelor scrise până în anul 1881 soției sale.
 Opera târzie
Tolstoi a continuat să scrie ficțiune de-a lungul anilor 1880-1890. Printre genurile lucrărilor sale de mai târziu se găsesc povești cu tâlc și opere realiste. Una dintre cele mai de succes opere a fost nuvela „Moartea lui Ivan Ilici” scrisă în anul 1886. În această operă, personajul principal se chinuie să  învingă moartea iminentă. Numele personajului, Ivan Ilici, constată nota discordantă că își irosește viața cu chestiuni triviale, dar constatarea vine prea târziu.
În anul 1898, Lev Tolstoi a scris „Părintele Sergius”, operă ficțională în care pare să își combată credințele pe care le-a dezvoltat în urma convertirii spirituale. În anul următor, acesta a scris al treilea cel mai lung roman, „ Învierea”. Cu toate că opera a primit laude, nu a putut egala succesul și aplauzele romanelor anterioare. Alte lucrări ale lui Tolstoi reprezintă eseuri despre artă, o piesă satirică numită „Cadavrul viu” pe care a scris-o în anul 1890 și o nuvele numită „Hadji Murad” (scrisă în anul 1904) care a fost descoperită și  publicată după moartea sa.
Bătrânețea
În ultimi 30 de ani din viață, Tolstoi s-a autoproclamat lider religios și moral. Ideile sale despre rezistența non-violentă împotriva celui rău au influențat simpatia lui Mahatma Gandhi.
În timpul ultimilor ani, Tolstoi a cules roadele aprecierii internaționale. Cu toate acestea, încă luptă să împace credințele spirituale cu tensiunile care s-au creat în casa sa. Soția sa, nu numai că nu erade acord cu convigerile acestuia, îi dezaproba pe discipolii săi care vizitau regulat proprietatea familiei. Căsnicia lor cu probleme a luat amploare în presă. Nerăbdător să scape de resentimentele (din ce în ce mai mari ) soției sale, în anul 1910, Lev tolstoi și fiica sa, Aleksandra, s-au îmbarcat pentru o lungă călătorie. Aleksandra, fiica cea mică a lui Tolstoi, va devenit doctorul tatălui său pe timpul călătoriei. Aceștia călătoreau incognito, sperând să evite presa, fără nici un folos.
Moștenirea
Din păcate, pelerinajul s-a dovedit a fi prea periculos pentru novelistul în vârstă. În noiembrie 1910, seful de stație al unui depou de trenuri din Astapovo, Rusia, și-a deschis casa pentru Tolstoi, permițându-i scriitorului bolnav să se odihnească. Lev Tolstoi a decedat la scurt timp după aceea, la 20 noiembrie 1910. Acesta a fost îmormântat pe proprietatea familiei sale, Yasnaia Polyana, în porvincia Tula, unde scriitorul a pierdut multe persoane dragi și, totuși, a reușit să păstreze amintiri lungi și frumoase ale copilăriei sale. Soția lui Tolstoi  și cei 10 copii ai acestora  au trăit mai mult decât el. (cuplul a avut 13 copiii, dar doar 10 au supraviețuit vârstei fragede)
Până în zilele noastre, romanele lui Lev Tolstoi sunt considerate unele dintre cele mai  bune realizări literare. „Război și pace” este citată ca fiind cel mai mare roman scris vreodată.  În academia contemporană  , Tolstoi este încă recunoscut la nivel mondial pentru darul său de a descrie motivele înconștiente ale personajelor sale. Acesta este, de asemenea, recunoscut pentru delicatețea sa în stabilirea  rolului fiecărei acțiuni a omului din viața cotidiană, în definirea caracterului și scopului lor.  
Adăugat de: Redactia (redactialeviathan)

Volumul al II-lea

Partea a VII-a

Capitolul XXXI

Se auzi sunând clopoțelul. Trecură niște bărbați tineri, urâți, neobrăzați și grăbiți, totuși preocupați de impresia pe care o făceau asupra celorlalți. În livrea, cu ghete înalte și cu aerul lui stupid, Piotr străbătu sala și veni spre ea ca s-o conducă la vagon. Niște bărbați gălăgioși tăcură când trecu Anna prin fața lor pe peron, iar unul șopti celuilalt pe socoteala ei, bineînțeles, ceva necuviincios. Anna urcă treptele înalte și se instală singură într-un compartiment, pe o canapea cu arcuri, albă odinioară,  acum murdară. Își puse sacul de voiaj lângă ea. Piotr, cu un zâmbet tâmpit, își ridică la geam pălăria cu fireturi, în semn de adio, iar un conductor dezghețat trânti ușa și trase zăvorul. O doamnă foarte urâtă, cu turnură (Anna o dezbrăcă în gând și se îngrozi de sluțenia ei), și o fată care râdea afectat trecură în fugă, pe jos, prin fața vagonului.

- La Katerina Andreevna, totul e la ea, ma tante ! - striga fata.

”Până și fata asta e schilodită sufletește și se strâmbă” se gândi Anna.  Ca să nu mai vadă pe nimeni, ea se sculă repede și se așeză la fereastra din partea cealaltă a vagonului gol. Un mujic murdar, cu o șapcă de sub care ieșeau lațe încurcate de păr, trecu prin faâa ferestrei aplecându-se sub roțile vagonului. ”Parcă l-aș cunoaște pe mujicul ăsta respingător”, își zise Anna. Deodată își aduse aminte de visul ei și, tremurând de spaimă, ea se trase spre ușa din partea cealaltă. Conductorul tocmai deschidea ușa, lăsând să intre un domn și o doamnă.
- Doriți să coborâți ?
Anna nu răspunse. Nici conductorul și nici perechea  care intrase nu băgară de seamă groaza de pe fața ei acoperită de voal. Anna se întoarse în colțul său și se așeză. Perechea luă loc pe banca din față, cercetându-i cu atenție, dar pe furiș, rochia. Atât bărbatul cât și soția sa îi păreau nesuferiți. Soțul o întrebă pe Anna dacă-i dă voie să fumeze, dar probabil nu pentru a fuma, ci pentru a intra în vorbă cu dânsa. Primind îngăduința ei, bărbatul începu să vorbească fanțuzește cu soția sa - lucru de care avea și mai puțină nevoie decât de fumat. Amândoi spuneau fel de fel de nimicuri - numai ca să-i audă Anna, care își dădea seama cât de mult se săturaseră unul de altul și cât se urau. De altfel nici nu se putea să nu urăști asemenea monștri vrednici de milă.

Se auzi al doilea semnal de plecare și, numaidecât hodorogitul cărucioarelor de bagaje, zgomot, strigăte, râsete...Pentru Anna era atât de limpede că nimeni n-avea de ce să se bucure, încât râsetele acestea o enervau dureros. Ar fi vrut să-și astupe urechile ca să nu le audă. În sfârșit răsunară al treilea semnal și un fluierat, se auzi șuieratul locomotivei, lanțul se smuci și soțul se închină. ”Aș fi curioasă să-l întreb ce înțelege prin asta”, se gândi Anna, uitându-se cu răutate la dânsul. Apoi, privirea ei, trecând peste doamna din față, urmări pe fereastră persoanele rămase pe peron, care însoțiră pe cei care plecau cu trenul și care parcă lunecau înapoi. Vagonul unde se afla Anna, și cae se cutremura cadențat la îmbucătura șinelor, trecu prin fața peronului, pe lângă un zid de piatră, pe lângă un disc și pe dinaintea altor vagoane. Roțile începură să țăcăne mai lin pe șine, cu un zvon ușor. Soarele care asfințea lumină viu fereastra și un vântișor prinse să se joace cu perdeaua. Anna, trăgând în piept aerul proaspăt, uită pe vecinii ei de compartiment și începu din nou să se gândească în molcoma legănare a  vagonului.

Filmul complet



 
Adăugat de: Redactia (redactialeviathan)