Acasă » Fişiere » Personalităţi » Scriitori

Ana Blandiana (Otilia Valeria Coman), biografie (1942 - prezent)
[ Descarcă de pe server (12.4 Kb) ] 2015-11-16, 6:04 PM

Ana Blandiana, născută Otilia Valeria Coman, (n. 25 martie 1942, Timișoara) este o poetă și o luptătoare pentru libertate civică în România.

Otilia Coman s-a născut la Timișoara, ca fiică a preotului ortodox Gheorghe Coman, originar din Murani, Timiș. După retrocedarea Ardealului de Nord în 1944 familia Coman s-a mutat la Oradea, unde tatăl poetei a slujit ca preot la Biserica cu Lună, catedrala ortodoxă din Oradea. După instaurarea regimului comunist în România preotul Coman a fost arestat ca "dușman al poporului". Ca fiică a unui deținut politic, a trebuit să aștepte patru ani până când autoritățile comuniste i-au permis înscrierea la Facultatea de Filologie din Cluj.

Pentru a ocoli șicanele regimului, Otilia Coman și-a luat pseudonimul Ana Blandiana, după numele satului natal al mamei, respectiv Blandiana, Alba.

Debutează în revista Tribuna din Cluj cu poezia Originalitate, semnând pentru prima oară Ana Blandiana.

În anul 1960 se căsătoreşte cu scriitorul Romulus Rusan.

După o interdicţie de patru ani, redebutează, de data aceasta irevocabil, în revista Contemporanul, condusă de G. Ivaşcu.

Tatăl poetei a murit într-un accident de mașină în anul 1964, la scurt timp după eliberarea din detenția politică. Tot în acest an îi apare prima carte, Persoana întâia plural, versuri, cu o prefaţă de Nicolae Manolescu. Trei ani mai târziu lucrează ca redactor la revista Viaţa Studenţească.

După absolvirea facultății, Ana Blandiana a debutat în revista Tribuna din Cluj.

Înainte de revoluția din 1989, faimoasă disidentă și apărătoare a drepturilor omului, a avut curajul să-l înfrunte direct pe dictatorul Nicolae Ceaușescu prin declarații publice în interviuri acordate postului de radio Europa Liberă și unor publicații din străinătate.

Ana Blandiana s-a implicat în viața civică printr-o serie de acțiuni în cadrul Alianței Civice. În prezent conduce Memorialul de la Sighet, un institut de studiere a crimelor comunismului, cu un centru de cercetare care organizează anual conferințe, sesiuni științifice și expoziții pe tema fenomenului totalitar.

De-a lungul anilor, poeta a întreprins — ca invitată a unor universităţi, academii, organizaţii culturale — mai multe călătorii de documentare şi studiu în diverse ţări europene şi a participat la congrese şi festivaluri de poezie. în afara volumelor menţionate, i-au mai apărut grupaje de poeme în reviste şi antologii din foarte multe ţări.

Ana Blandiana e decernată cu un şir de premii valoroase: Premiul pentru poezie al Uniunii Scriitorilor din România, 1969; Premiul pentru poezie al Academiei Române, 1970; Premiul pentru proză al Asociaţiei Scriitorilor din Bucureşti, 1982; Premiul Internaţional "Gottfried von Herder", Viena, 1982; Premiul Naţional de Poezie, 1997; Premiul "Opera Omnia", 2001; Premiul Internaţional "Vilenica", 2002.

Categorie: Scriitori | Adăugat de: redactialeviathan | Tag-uri: Ana Blandiana
Vizualizări: 267 | Descărcări: 5 | Rating: 5.0/1
Total comentarii : 0
Bibliotecă Texte:
avatar